Confit de canard cu sos de afine


O combinatie delicioasa,pe care o ador!
Carnea de rata merge foarte bine însotita de un sos de fructe aromat.
Am mai gătit pulpe de rata cu mere si afine,sos de visine,prune,etc...de data aceasta a fost rândul unui sos de afine delicat care a încununat cu succes delicioasele pulpe de rata moi,suculente si cu o crusta aurie si crocanta.

Ingrediente:

Pentru confit de canard:

4 pulpe de rata
500 g untura de rata
2 foi de dafin
boabe de piper roz
sare marina
piper

Pentru sosul de afine:

200 g afine
150 ml vin rosu
150 ml suc de afine
2 linguri zahăr
1 lingura amidon
1 baton scorțișoară
sare
piper

Preparare:

Spălăm pulpele de rata si le ștergem cu prosoape din hârtie.
Presăram sare de mare grunjoasa si piper din belsug pe ambele părți.
Punem pulpele intr-o cratiță de fonta si adăugăm untura de rata deasupra.
Punem foile de dafin si boabele de piper.
Introducem cratița in cuptorul setat la 130 grade C.
Am copt pulpele timp de 3 ore,alternând temperatura între 120-130 grade C,dar nu mai mult de 130 grade C.
Untura de rata topita poate fi păstrată si utilizată ulterior la alte preparate.
Pentru sosul de afine spălăm bine fructele si punem la fiert vinul împreuna cu zaharul si batonul de scorțișoară.
Fierbem pana ce vinul se evapora pe jumătate,apoi adăugăm o parte din afine,zdrobite.
Mai lăsam pe foc domol cca. 2 minute,adăugăm afinele întregi si amidonul amestecat cu sucul de afine.
Fierbem putin pana se ingroasa,stingem focul si potrivim sosul de sare si piper.
Servim pulpele de rata alături de sosul de afine si o garnitura la alegere.
Noi am optat pentru piure de cartofi si s-a dovedit a fi potrivita alăturarea!
Va doresc pofta buna!






Comentarii

Postări populare